More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    VIDEO Incendiu cumplit la secţia ATI Covid a Spitalului din Piatra Neamţ. 10 persoane moarte și alte șapte în stare critică (NAȚIONAL)

    UPDATE 15. În urma celor mai recente informaţii, Spitalul Judeţean Piatra Neamţ a comunicat că zece pacienţi internaţi în secţia ATI afectată de incendiu au decedat. Dintre aceştia, doi pacienţi fuseseră intubaţi la ATI în timpul incendiului, dar au decedat ulterior când aşteptau în Unitatea de Primiri Urgenţe transferul la Iaşi.

    Medicul de pe secţie care a intervenit pentru salvarea vieţii pacienţilor are arsuri pe 40% din suprafaţa corpului şi primeşte îngrijiri, starea acestuia fiind stabilă la acest moment, însă va fi transferat în secţiile speciale din ţară.

    Alte trei cadre medicale – un medic şi două asistente – care au suferit răni în urma intervenţiei de a salva pacienţii din secţia ATI primesc îngrijiri.

    * * *

    UPDATE 14. Ce spune managerul Spitalului din Piatra Neamţ despre medicul erou, aflat acum în stare gravă:

    „Din dorinţa lui se a salva cât mai multe vieţi. Putem spune că s-a aruncat în flăcări pentru a-i salva din flăcări. El a scos din celălalt salonul alăturat. A încercat să intervină şi unde ardea. Asistenta a încercat să îl ajute”. (Mediafax)

    Numele lui este Ioan Cătălin Denciu şi are acum arsuri grave pe o mare parte din corp. Va fi transferat la Iaşi, de unde îl va prelua un avion militar pentru a-l duce la tratament în Capitală.

    Asistenta are arsuri de gradul 1 la nivelul membrelor inferioare.

    * * *

    UPDATE 13. Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va prelua ancheta în cazul incendiului de la Secţia de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ.

    Cauza a fost înregistrată iniţial pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, care s-a sesizat din oficiu, fiind dispusă începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

    De caz se vor ocupa procurorul Marius Iacob, cel care s-a ocupat şi de incendiul de la Maternitatea Giuleşti din 2010, şi procurorul Mihai Ilie Eduard, şeful Biroului de criminalistică de la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a PICCJ. El este, potrivit jurnalistei Andreea Traicu, unul din cei trei procurori din dosarul Colectiv.

    Trebuie subliniat că spitalul

    La un spital neautorizat la incendii, cu lacune grave la acest domeniu.

    * * *

    UPDATE 12. Directorul Unităţii de Standarde din cadrul Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate a afirmat, într-o intervenţie telefonică la Digi24, că Spitalul Judeţean Piatra Neamţ prezenta nereguli în ce priveşte siguranţa personalului şi a pacienţilor, mai exact patru indicatori cu neconformităţi: „nu aveau responsabili pentru prevenirea incendiilor nominalizaţi pentru fiecare secţie sau serviciu, nu aveau responsabili de intervenţie în caz de incendiu declanşat, nu aveau program de instruire”. Detalii aici.

    „La SJU Neamt au fost schimbaţi în ultimele luni opt manageri. 7 puşi de Arsene, dacă am numărat corect, unul de Nelu Tătaru. Arsene a pus pe acolo un pervers care fugărea asistente, fiu de consilier judetean PSD, sau pe asta ultim, ex primar PNL transferat la PSD, incompatibil. Nelu Tătaru a dat-o si el complet în bară: a pus un antreprenor de pompe funebre. Însă l-a dat Arsene afară în două luni”, a comentat jurnalistul Mircea Marian de la Newsweek.

    * * *

    UPDATE 11. Şefa Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Carmen Dorobăţ, a declarat, potrivit Agerpres, că va fi deschis încă un salon de Terapie Intensivă la spitalul mobil de la Leţcani pentru a primi pacienţii COVID din Piatra Neamţ.

    „Sunt locuri pentru şase pacienţi COVID-19 pozitivi, pacienţi de Terapie Intensivă. Vor fi duşi direct la spitalul mobil de la Leţcani, unde deschidem încă un salon de şase paturi Terapie Intensivă. Două locuri libere mai erau în urmă cu două ore. Vom putea să absorbim toţi pacienţii cu probleme de la Neamţ. În total vor fi disponibile 18 paturi. Încercăm să rezolvăm problemele de personal”, a precizat Carmen Dorobăţ.

    La rândul său, medicul Ioan Cătălin Denciu va fi transferat la spitalul Floreasca din Bucureşti.

    * * *

    UPDATE 10. Celulă de criză la MAI: Premierul Ludovic Orban, şeful DSU Raed Arafat şi conducerea IGSU sunt în şedinţă la această oră la sediul ministerului de Interne.

    * * *

    UPDATE 9. Într-o intervenţie pentru România TV, ministrul Sănătăţii a precizat că medicul aflat în stare gravă va fi adus la Iaşi şi după aceea va fi transferat la Bucureşti.

    Se speculează că incendiul a izbucnit de la un injectomat (dispozitiv medical).

    Merită menţionat că au fost schimbaţi 8 manageri într-un an la spitalul respectiv, acolo fiind descoperite probleme grave.

    * * *

    UPDATE 8. Bilanţul morţilor se ridică acum la 10 persoane, în timp ce alte 7 sunt în stare critică, printre care şi medicul de gardă. Ceilalţi 6 sunt pacienţi.

    Victimele erau imobilizate şi au fost cuprinse de flăcări pe paturile de Terapie Intensivă.

    Se aşteaptă preluarea victimelor pentru transportul la Spitalul Judeţean Iaşi.

    Resurse medicale implicate:

    ISU NT: 1 Autospecială pentru transport victime multiple şi 2 ambulanţe SMURD cu medic;

    ISU IS : 1 Autospecială pentru transport victime multiple şi 2 ambulanţe SMURD cu medic;

    ISU BC – 1 Autospecială pentru transport victime multiple;

    ISU SV – 1 Autospecială pentru transport victime multiple;

    SAJ Neamţ – 9 Ambulanţe tip B.

    Pentru transportul pacienţilor, mijloacele de la ISU BC şi ISU SV vor fi încadrate cu personal medical de la Spitalul Judeţean Iaşi.

    * * *

    UPDATE 7. Parchetul General va deschide un dosar penal în urma incendiului de la Neamţ.

    * * *

    UPDATE 6. „Am reuşit să evaluăm situaţia, vestea bună este că incendiul a fost stins în totalitate. La momentul acesta, există opt decedaţi. Un cadru medical care suferă de arsuri pe 40% din supraţafa corpului urmează să fie transferat la Iaşi. O asistentă medicală are arsuri de gradul 1 la nivelul membrelor inferioare”, a anunţat, la Digi24, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra Neamţ, Lucian Micu.

    Potrivit managerului, cele două cadre medicale şi-au pus viaţa în pericol pentru a salva cât mai mulţi pacienţi.

    Încă nu se ştie care este sursa incendiului, se speculează că ar fi vorba despre un scurtcircuit.

    * * *

    UPDATE 5. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a dezvăluit că numărul celor care au murit se ridică acum la opt.

    * * *

    UPDATE 4. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, se va deplasa de urgenţă, sâmbătă seară, la Piatra Neamţ pentru evaluarea situatiei.

    Din informaţiile pe care le deţinem până în prezent un pacient cu arsuri (medicul) va fi transferat la Spitalul Judeţan din Iaşi. Alţi pacienţi cu COVID-19 vor fi transferaţi la Leţcani.

    * * *

    UPDATE 3. O ambulanţă SMURD cu medic şi o autospecială pentru transport victime multiple de la ISU Iaşi încep deplasarea către Piatra Neamţ, pentru transportul victimelor către Spitalul Judeţean Iaşi.

    * * *

    UPDATE 2. În urma incendiului, 7 persoane au decedat, una prezintă semne vitale slabe şi una (medicul de gardă) prezintă arsuri de gradul II şi III pe 80% din suprafaţa corporală, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.

    Alţi 8 pacienţi, internaţi într-un salon alăturat, care au fost salvaţi, vor fi transportaţi la Spitalul Judeţean Iaşi.

    * * *

    UPDATE 1. Având în vedere numărul de persoane existent internat în secţie, pentru gestionarea eficientă a evenimentului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.

    Pompierii acţionează cu cinci autospeciale de stingere şi o autoscară. Pentru identificarea eventualelor victime s-au constituit echipe de căutare-salvare.

    Intervenţia este în dinamică.

    Pacienţii aveau COVID-19.

    * * *

    Sâmbătă seară, în jurul orei 18.30, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra Neamţ a avut loc un incendiu care a afectat secţia de ATI – unde erau internaţi, în două saloane, 16 pacienţi. La acest moment, şapte dintre pacienţi sunt decedaţi, iar al optulea se află în stare critică.

    În acelaşi timp, un medic care se afla în secţie se află în stare gravă, suferind răni extinse.

    Ceilalţi pacienţi nu mai pot fi îngrijiţi în secţia de ATI şi urmează să se facă toate demersurile pentru a fi transferaţi către alte spitale.

    Conducerea SJU Piatra Neamţ îi asigură pe pacienţi că, în continuare, echipa medicală este la muncă şi intervine pentru a oferi tratamentul necesar celorlalţi pacienţi internaţi în celelalte secţii ale unităţii medicale.

    Sursa: Epoch Times România

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello

    Related articles