Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

VIDEO FOTO USV și Spitalul Județean Suceava au semnat protocolul pentru transformarea unității medicale în spital clinic: „Este o zi istorică”

Astăzi, la Consiliul Județean (CJ) Suceava a fost semnat protocolul de colaborare între Universitatea „Ștefan cel Mare” (USV) și Spitalul Județean de Urgență. Din acest moment se așteaptă de la ministerele Educației și Sănătății avizele pentru transformarea Spitalului Județean în Spital clinic și asta este posibil pentru că mai multe cadre medicale au și catedră universitară, iar de anul acesta la Suceava este și Facultate de Medicină.

„Mulțumesc, colegilor de la spital, mulțumesc pentru această oportunitate și sperăm că va fi dus totul la bun final, prin avizarea în cadrul Ministerului Educației și ulterior în cadrul Ministerului Sănătății. E un început. Pe măsură ce acest spital devine spital clinic, celelalte secții se pot autoriza în acest cadru, mult mai ușor”, a declarat Mihai Dimian, prorectorul USV.

Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava, consideră că semnarea acestui protocol reprezintă un moment istoric pentru județul Suceava.

„Cred că este o zi istorică astăzi, 14 septembrie, o zi însemnată. Dacă dăm timpul înapoi, personal vreau să mulțumesc că mi-am văzut visul împlinit. Acum 12 ani, în 2010, am avut prima inițiativă de transformare a acestui spital într-un spital clinic. A durat cam mult. Sunt bucuros că suntem în acest moment și de aici încolo cred eu că înseamnă multă atractivitate pentru Facultatea de Medicină de la Suceava și cred eu că înseamnă un mare câștig pentru pacienții care vin la Spitalul Județean Suceava pentru că va crește complexitatea intervenției și gradul de pregătire a corpului medical de aici de la Suceava, un corp medical care e de elită, de toată isprava și face un pas important în pregătirea profesională. Doamne ajută”, a declarat Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava
Articolul precedent
Articolul următor
De ce pariază oamenii la cazino? 

Related articles