More
    Istoria Jandarmeriei Tipografie Suceava Facos Suceava
    Istoria Jandarmeriei Tipografie Suceava Facos Suceava
    Ritmic Suceava

    VIDEO FOTO Trei bărbați au fost salvați de pompieri după ce au căzut de pe o punte pietonală într-o râpă adâncă de 5 metri, la Lisaura

    Operațiune de salvare a trei persoane, pe raza localității Lisaura. Acestea se aflau în zona unei punți pietonale a râului Suceava, când a avut loc o rupere de mal, iar cele trei persoane au căzut în râpa formată, la o diferență de nivel de aproximativ 5 metri.

    Pompierii militari au intervenit imediat cu o autospecială de descarcerare, o autospecială cu echipaj de pompieri alpiniști și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unei ambulanțe SAJ.

    Salvatorii, cu accesoriile din  dotare, au coborât la victime și le-au monitorizat din punct de vedere medical. Ulterior, cei trei bărbați au fost extrași din râpă in siguranță, fiind conștienți și cooperanți.

    Doar unul dintre ei, care avea la o primă examinare un traumatism cranio-cerebral (TCC), a necesitat transport la spital, ceilalți doi neavând probleme medicale deosebite.

    În acest moment, echipajul SAJ se îndreaptă cu victima spre Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.

    Articole recente

    Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles