Alegerile locale de duminică, 27 septembrie, din județul Suceava, au consemnat, pe lângă rezultatele votului, și o prezență neașteptat de mare în unele localități din mediul rural. Un exemplu în acest sens este comuna Cârlibaba, unde numărul votanțillor, chiar în această perioadă greu încercată de pandemie, a fost mult mai mare decât la nivel județean. Dacă media pe județ a fost de 45,08%, comuna Cârlibaba a înregistrat o prezență la urne de 58,75%.
Ce i-a făcut pe locuitorii micii comune de lângă Vatra Dornei să vină în număr atât de mare la vot? Pe lângă obișnuitele îndemnuri ale partidelor politice, a fost vorba și de o foarte vie mobilizare prin intermediul rețelelor sociale. Un exemplu în acest sens este Ștefan Voloșeniuc, fiu al comunei care locuiește de 15 ani în Londra, Marea Britanie, unde conduce una dintre cele mai apreciate companii românești, SF Ștefan, specializată în lucrări de inginerie civilă.

Ștefan Voloșeniuc nu doar că și-a îndemnat consătenii să-și exercite dreptul democratic de a vota, ci a dorit să ofere personal un exemplu de implicare.
„Locuind în Marea Britanie și neavând viză de flotant, nu am putut vota la aceste alegeri. Însă mi-am zis că ceva trebuie să fac, așa că m-am înscris ca membru în comisia de supraveghere a votului. Am lăsat pentru două zile totul deoparte și am venit acasă, la Cârlibaba. Știu că oamenii sunt dezamăgiți de foarte multe aspecte legate de politică și politicieni. Și eu simt aceeași dezamăgire, dar cum putem schimba lucrurile în bine, dacă nu ne implicăm? La ce bun mai criticăm, când noi nici măcar nu ieșim la vot și ce reprezentativitate poate avea un primar, spre exemplu, care a fost votat de doar 10-20 la sută dintre cetățeni? A vota nu este doar despre cine pierde sau câștigă, ci despre responsabilitatea, despre presiunea pe care o pui pe umerii celui care câștigă. Când vezi că 70 – 80 la sută dintre cetățeni ies la vot, cum se întâmplă în Olanda, spre exemplu, acest lucru te presează să-ți respecți promisiunile. Dar când 80 la sută dintre cetățeni nu se implică cu absolut nimic, ce presiune să mai ai, de cine să-ți fie teamă? Despre asta este vorba și de aceea am insistat atât de mult să ne exercităm acest drept și, totodată, o datorie a noastră, ca cetățeni“, a spus Ștefan Voloșeniuc.

Legat de modul în care s-a desfășurat procesul electoral în satul său natal, Ștefan a subliniat că, înainte de toate, a fost impresionat de buna organizare.
„Am participat la multe scrutine electorale în Marea Britanie, în calitate de votant și chiar din postura de candidat pentru unul dintre consiliile locale ale Londrei. Să știți că lucrurile nu sunt întotdeauna perfecte sau corecte nici în alte state mai dezvoltate, iar eu am avut neplăcuta surpriză să simt asta pe pielea mea. Am trimis și o scrisoare premierului britanic Boris Johnson, la care am primit răspuns și aștept să văd cum vor evolua lucrurile. Din acest punct de vedere, mai curate și mai bine organizate au fost alegerile din satul natal, unde am avut bucuria să fiu membru într-o comisie transparentă, formată din profesioniști, în care s-au lăsat deoparte orice patimi politice și s-a muncit pentru a nu exista nici un semn de întrebare la final, în privința câștigătorilor“, a precizat Ștefan Voloșeniuc.
Încurajarea cetățenilor să meargă la vot i-a atras, evident, și antipatii, la care spune că se aștepta, dată fiind presiunea campaniei electorale.
„Fiecare are un candidat preferat, fiecare vede lucrurile într-un anumit fel și e normal să fie așa, face parte din jocul democratic. Personal, prefer antipatiile și supărările, decât să ne întoarcem la politica partidului unic, în care nimeni nu are voie să iasă din rând. Tensiunile vin și trec, dar important este ca cei aleși, indiferent de culoarea politică, să-și respecte promisiunile făcute în fața cetățenilor. Vedem că și România se transformă, încetul cu încetul, din acest punct de vedere, generațiile se schimbă, oamenii devin mai conștienți, mai implicați. Cine va ști să facă o politică onestă, în interesul cetățenilor, va rezista pe termen lung și va fi răsplătit cu încredere. Cine nu, nu. Aceasta este politica pe care eu mi-o doresc pentru români și cred că, dacă vom ști să ne implicăm cu toții mai mult în viața comunității, chiar avem absolut tot ce ne trebuie pentru a reuși“, a subliniat Ștefan Voloșeniuc.
