La 05.01.2021, la ora 14.45, militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Râșca și Bogdănești, au intervenit cu patru autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Râșca.
La sosirea echipajelor, ardea generalizat o construcție corp comun, majoritară din lemn, cu pericol de propagare a flăcărilor la două case de locuit.
Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza flăcării scăpate de sub control, de la o afumătoare amplasată în laterala construcției.
Au ars adăpostul de animale și depozitul de furaje, corp comun, cu bunurile din interior, pe o suprafață de aproximativ 150 mp.
Incendiul a fost lichidat la ora 17.15.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat cele două case de locuit, cu bunurile aferente.






