Conducerea națională a USR a stabilit perioada în care membrii formațiunii politice, de la nivel județean, își vor alege noua conducere. În perioada 25-27 noiembrie, filiala județeană USR va organiza alegeri, iar președinta filialei municipale Suceava, Gianina Ursu și-a anunțat candidatura.
Reamintim că membrii USR Suceava au rămas fără președinte după demisia senatorului de Suceava, George Mîndruță, iar interimatul a fost asigurat în această perioadă de Vasile Cărare, primarul orașului Milișăuți.
„Filiala județeană va organiza alegeri la sfârșitul lunii noiembrie. În urma plecării fostului președinte județean, avem nevoie de o nouă conducere. Pentru aceste alegeri județene, toate filialele locale, inclusiv filiala municipală Suceava, vor organiza alegeri la rândul lor pentru a desemna delegații care să reprezinte respectivele filiale în conferința județeană și ne așteptăm la un nou început, o dată cu lansarea noii identități vizuale a partidului care este atât de proaspătă încât are doar o zi, să avem, din toate punctele de vedere o nouă identitate, un nou început, o prospețime cu tot ceea ce înseamnă o nouă filială, din punct de vedere al conducerii. Da, voi candida. De la începutul anului viitor, vom porni cu forțe proaspete pe un drum greu pentru că trebuie să recunoaștem că va fi un drum greu. Anul 2024 este anul alegerilor de orice fel. 2023 este anul în care noi trebuie să clădim în vederea alegerilor din 2024, trebuie să ne consolidăm poziția la nivel județean și trebuie să arătăm oamenilor că noi suntem o alternativă solidă, de încredere și total responsabilă cu tot ceea ce înseamnă politică. Vom arăta, prin tot județul, acolo unde vom reuși să facem filiale, vom încerca să-i convingem pe cei dispuși să ne asculte că atâta timp cât noi ne vom poziționa împotriva PSD și PNL, pentru că știm ce au făcut aceste partide tradiționale, atâția ani de zile, și împotriva nu doar a ceea ce reprezintă ci împotriva a ceea ce lasă în urma lor și suntem o alternativă, cred eu că vom găsi o cale de dialog cu cei dispuși să ne asculte”, a declarat Gianina Ursu, președinta organizației municipale a USR Suceava.
