Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Urmărire terminată la spital pe străzile din Fălticeni. Un motociclist fără permis a fugit de patrulele de poliție împreună cu o tânără și a căzut după ce a fost acroșat de autospecială

Un tânăr de 22 de ani și o fată de 20 de ani au ajuns la spital sâmbătă după-amiază, după ce motocicleta pe care se aflau a fost urmărită în trafic de un echipaj de poliție pe străzile din municipiul Fălticeni. Goana nebună s-a sfârșit în momentul în care fugarul a frânat brusc pentru a scăpa de filaj, iar autospeciala oamenilor legii a acroșat ușor roata din spate a motocicletei.

Incidentul a avut loc pe 23 mai 2026, în jurul orei 17.30. Un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, aflat în misiune cu o autospecială Dacia Logan, a observat în trafic o motocicletă Yamaha înmatriculată în Olanda. În timp ce se deplasa pe strada Liliacului către strada Maior Ioan, motociclistul a efectuat un viraj la stânga și a intrat pe contrasens. Agenții i-au făcut semnal regulamentar de oprire, însă tânărul de la ghidon a ignorat solicitarea și a accelerat.

Polițiștii au pornit imediat în urmărirea vehiculului, pornind semnalele acustice și luminoase și efectuând somațiile legale prin stație. Pentru că pe motocicletă se afla și o pasageră, oamenii legii au condus urmărirea cu prudență, evaluând în dinamică riscurile și evitând măsuri de blocare forțată în trafic pentru a nu le pune viața în pericol.

Cursa s-a terminat pe strada Voluntarilor, la intersecția cu strada Ion Creangă. În încercarea disperată de a face un viraj brusc pe o stradă laterală și de a se pierde printre case, motociclistul a redus violent viteza. Autospeciala de poliție, care se afla în spatele său, nu a mai putut evita impactul și a acroșat ușor anvelopa din spate a motocicletei. În urma impactului, cei doi tineri de pe vehicul s-au dezechilibrat și au căzut pe asfalt.

Chiar agenții care se aflau în urmărire au solicitat imediat intervenția unui echipaj medical la fața locului. Atât motociclistul, Alin N., în vârstă de 22 de ani, cât și pasagera sa, Teofana G., în vârstă de 20 de ani, au fost transportați la Spitalul Municipal Fălticeni. Medicii i-au diagnosticat cu leziuni ușoare, tânăra suferind escoriații în zona lombară dreaptă, în timp ce conducătorul moto s-a ales doar cu câteva zgârieturi.

Luat la întrebări de polițiști și verificat în bazele de date, s-a descoperit rapid și motivul pentru care tânărul a fugit de echipaj: acesta nu poseda permis de conducere corespunzător categoriei din care făcea parte motocicleta. Atât agentul aflat la volanul autospecialei de poliție, cât și tânărul de 22 de ani au fost testați cu aparatele etilotest și drugtest, în ambele cazuri rezultatele fiind negative. Oamenii legii au deschis un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis corespunzător categoriei și vătămare corporală din culpă.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles