La data de 19 martie 2023, la ora 15.21, Elena N., de 38 de ani, din orașul Vicovu de Sus, a sunat la 112 și a anunțat că soțul ei, Daniel N., de 41 de ani, a încălcat măsurile ordinului provizoriu de protecție emis de polițiști.
Bărbatul, care era în stare avansată de ebrietate, a fost găsit de agenți pe holul locuinței, acesta ascunzându-se în baie. În cele din urmă, a ieșit și le-a spus oamenilor legii că ar fi vrut doar să își ia niște haine.
Soția lui a precizat însă că Daniel N. a făcut scandal și i-a reproșat că a chemat poliția.
Vicoveanul a fost reținut pentru 24 de ore pentru încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție provizoriu a oricăreia dintre măsurile prevăzute și dispuse prin ordinul de protecție provizoriu. El a fost introdus în Arestul IPJ Suceava.