Azi dimineață, în jurul orei 5.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pentru a ieși din țară un cetățean ucrainean în vârstă de 28 de ani, conducând un autoturism, marca Ford, înmatriculat în Ucraina. Colegii care au efectuat controlul documentelor i-au solicitat bărbatului și permisul de conducere.
La verificarea documentului, au constatat că permisul prezentat la control, cu însemnele autorităților din Ucraina, nu este un document autentic, pentru că nu îndeplinește condițiile de formă și de fond.
În acest caz, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană fără a deține permis de conducere.