Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un ucrainean beat a ajuns la spital după ce a căzut de pe trotinetă pe o stradă din Suceava

Un cetățean ucrainean a fost rănit și s-a ales cu o sancțiune contravențională în noaptea de marți spre miercuri, după ce s-a prăbușit de pe trotineta cu care se deplasa prin centrul orașului. Incidentul a avut loc pe data de 14 aprilie 2026, în jurul orei 23.40, pe strada Mihai Eminescu, în timp ce tânărul se îndrepta dinspre strada Vasile Alecsandri către strada Veronica Micle.

Din verificările efectuate a reieșit că Denis I., în vârstă de 20 de ani, a încercat să pătrundă de pe aleea pietonală pe partea carosabilă. În momentul coborârii de pe bordură, acesta s-a dezechilibrat și a căzut violent pe asfalt. În urma impactului, tânărul a suferit mai multe leziuni, deplasându-se singur la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Sfântul Ioan cel Nou Suceava pentru a primi îngrijiri medicale.

Cadrele medicale care l-au preluat i-au stabilit diagnosticul de traumatism cranio-cerebral, traumatism cranio-facial și o plagă la nivelul sprâncenei drepte. În cadrul procedurilor legale, tânărul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul indicând o concentrație de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au întocmit un proces-verbal de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, conform Codului Penal. Totodată, având în vedere starea de ebrietate în care acesta conducea trotineta pe drumurile publice, bărbatul a fost sancționat contravențional de către organele de poliție.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles