Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un tânăr din Zamostea a fost arestat pentru că și-a agresat sexual nepoata în vârstă de 7 ani

Un tânăr de 23 de ani din satul Nicani, comuna Zamostea, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de agresiune sexuală asupra unei fetițe de doar 7 ani, propria nepoată. Cazul a fost semnalat autorităților în luna mai 2024, când mătușa copilului a depus o plângere la Poliția municipiului Suceava, sesizând suspiciuni că minora ar fi fost abuzată.

În urma sesizării, polițiștii au deschis un dosar penal și au început cercetările in rem, iar pe parcursul anchetei încadrarea juridică a fost schimbată în „agresiune sexuală asupra unui minor”. Activitățile informativ-operative și probele adunate pe parcursul investigației au confirmat implicația tânărului în comiterea faptei.

La 12 noiembrie 2025, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, iar o zi mai târziu suspectul a fost reținut pentru 24 de ore. În aceeași zi a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Suceava, cu propunere de arestare preventivă. Instanța a admis solicitarea Parchetului și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Inculpatul a fost introdus în arest, iar ancheta continuă sub coordonarea Biroului Investigații Criminale pentru stabilirea completă a circumstanțelor în care au avut loc faptele. Autoritățile transmit că minora se află în siguranță și beneficiază de protecția necesară pe durata anchetei.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles