La data de 7 decembrie 2022, la ora 15.56, prin 112 s-a anunțat faptul că Marius C. a fost găsit spânzurat în apartamentul său.
Din verificările polițiștilor a reieșit faptul că bărbatul în vârstă de 31 de ani locuia în municipiul Suceava. Acesta se afla în evidențele cabinetului psihiatric, suferind de depresie și fiind sub medicamentație.
În cursul zilei de ieri părinții au încercat în repetate rânduri să-l contacteze telefonic dar nu a reușit să ia legătura cu el. În jurul orei 14.20, cei doi s-au alarmat și s-au deplasat la domiciliu observând că ușa de la locuință este încuiată pe interior și nu pot pătrunde în apartament.
Astfel, au cerut ajutorul pompierilor care au forțat ușa la apartament, împrejurare în care Marius C. a fost găsit spânzurat în baia apartamentului.
Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Județean Suceava în vederea efectuării necropsiei.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă.
