La 21.01.2022, la ora 20.15, polițiștii din cadrul Poliției orașului Milișăuți, în timp ce se aflau pe raza localității Iaslovăţ, pe un drum public local din comuna Iaslovăţ, au oprit pentru control autoturismul Volvo, (Marea Britanie), condus de Fabian C., de 19 ani, din comuna Iaslovăț, care nu posedă permis de conducere.
Fiind întrebat cu privire la aceste aspecte, Fabian C. a declarat verbal că nu posedă permis de conducere valabil, însă a dat susținut examenul teoretic în acest sens, a reușit să fie admis, urmând cât de curând să susțină și proba practică.
Totodată, acesta a relatat că locuința sa se află în imediata apropiere și acesta a vrut doar să întoarcă mașina și să o bage în curte. Mașina aparține tatălui său, iar acesta nu avea cunoștință despre faptul că fiul lui a luat mașina din curte, profitând de faptul că erau cheile lăsate în contact.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere fără permis”.
