Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un tânăr beat și cu permisul reținut a ajuns la „nebuni” după ce a produs o tamponare în lanț la Vicovu de Jos

La 06.05.2021, la ora 21.56, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au fost sesizați telefonic direct de către Aurel M., din comuna Vicovu de Jos, cu privire la faptul că,  pe raza comunei Vicovu de Jos, a avut loc un accident rutier. 

Cu ocazia deplasării la fața locului, la aproximativ de 300 metri de locul unde a avut loc tamponarea, pe mijlocul părții carosabile a fost observată o persoană de sex masculin, la bustul gol, care se deplasa pe jos spre centrul comunei. S-a procedat la interceptarea acestuia și, având în vedere faptul că persoana care a sesizat tamponarea a comunicat că cel care a coborât de la volanul autoturismului vinovat de producerea evenimentului rutier a plecat de la fața locului, a fost condus la locul accidentului. Acesta, se afla în stare vădită de ebrietate, s-a manifestat agresiv, motiv pentru care s-a procedat la încătușarea sa, după care, ulterior stabilindu-i datele de stare civilă în persoana lui Mihai Popescu, de 22 de ani, din comuna Straja.

Din cercetările efectuate la fața locului s-a stabilit că Aurel M., 53 de ani, conducător auto al autoturismului Dacia Logan se deplasa pe DN2H pe raza comunei Vicovu de Jos, în direcția Gălănești spre centru localității Vicovu de Jos, în spatele acestuia circula autoturismul marca BMW la volanul căreia se afla Mihaela C., de 30 ani, din com. Frătăuții Vechi. Autoturismul Dacia Logan a semnalizat stânga pentru a intra pe un drum comunal neclasificat, autoturismul BMW a încetinit, iar în acel moment, din spatele celor doi s-a angajat în depășire autoturismul Volkswagen Touran în care se aflau Mihai Popescu (persoana identificată la 300m de producerea accidentului rutier) și Florin C., ambii din comuna Straja.

S-a procedat la testarea conducătorilor auto cu aparatul etilotest, ocazie cu care rezultatele numiților Aurel M. și Mihaela C. fiind 0,00mg/l alcool pur în aerul expirat.

Deoarece din verificări nu s-a stabilit cu exactitate cine a fost conducătorul autoturismului marca Volkswagen Touran, vinovat de producerea accidentului, s-a procedat la testarea ambelor persoane, ocazie cu care rezultatul testului efectuat asupra lui Florin C. fiind 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar asupra lui Mihai Popescu fiind 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Nicio persoană din cele implicate în accidentul rutier nu a suferit leziuni, nu a solicitat acordarea de îngrijiri medicale, acesta fiind doar cu pagube materiale.

Având în vedere concentrația alcoolică a lui Mihai Popescu s-a procedat la conducerea acestuia la Spitalul Municipal Rădăuți în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, ocazie cu care acesta a refuzat în prezența personalului medical.

Efectuându-se verificări în bazele de date ale Poliției Române s-a stabilit că Mihai Popescu figurează cu permisul de conducere ,,cu restricții – reținut”.

Având în vedere faptul că Mihai Popescu se afla în stare avansată de ebrietate, era foarte agitat s-a procedat la conducerea acestuia la Spitalul Municipal Rădăuți – Secția Psihiatrie, care l-au preluat pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de: „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, și ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles