Un bărbat din municipiul Suceava a devenit victima unei fraude informatice după ce a postat un anunț de vânzare pe o platformă de profil. Anghel P. s-a prezentat vineri seară, 8 mai 2026, la sediul poliției pentru a sesiza faptul că a fost înșelat de persoane necunoscute care l-au lăsat fără o sumă de bani în cont.
Totul a început la începutul lunii mai când bărbatul a publicat pe site-ul OLX un anunț pentru vânzarea unei friteoze, lăsând vizibil numărul său de telefon pentru contact. În cursul zilei de vineri, în jurul orei 13.30, acesta a fost abordat prin SMS de o persoană care l-a invitat să continue conversația pe chat-ul aplicației. Sub identitatea Popescu Andrei, autorul fraudei i-a trimis suceveanului un link sub pretextul că acesta este necesar pentru a finaliza tranzacția și a primi contravaloarea produsului.
După accesarea link-ului, victima a fost direcționată către o pagină web unde și-a introdus datele cardului bancar, inclusiv codul de securitate CVC. Imediat după acest pas, bărbatului i-a apărut o notificare pentru o tranzacție de 670 de lei, pe care a aprobat-o utilizând funcția Face ID, crezând că astfel confirmă primirea banilor în contul său.
Realitatea a fost însă alta, Anghel P. constatând ulterior că suma de 670 de lei i-a fost extrasă din cont, iar cumpărătorul fictiv nu a mai răspuns la niciun mesaj. Polițiștii au deschis un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și acces ilegal la un sistem informatic. Oamenii legii atrag din nou atenția cetățenilor să nu introducă niciodată datele cardului, și în special codul CVC sau parolele de confirmare, pe link-uri primite prin mesagerie, deoarece platformele de vânzări nu solicită astfel de informații pentru creditarea conturilor vânzătorilor.
