Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un sucevean a căzut de la etajul II, de pe o schelă, în timp ce repara o țeavă

La 11.11.2021, la ora 14.46, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată prin 112 despre faptul că o persoană de sex masculin în timp ce se afla pe o schelă la etajul 2 al blocului situat pe strada Mircea Damaschin a căzut în gol.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție din cadrul Secției de Poliție Burdujeni și un echipaj medical tip SMURD constatând că cele sesizate se confirmă.

A fost identificată victima, în persoana lui Valerică B., de 55 ani, din municipiul Suceava.

Susnumitul a fost diagnosticat de către echipajul medical sosit la fața locului cu „traumatism toracic”, acesta refuzând transportul la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.

Fiind audiat, Valerică B. acesta a declarat faptul că deține un apartament situat pe strada Mircea Damaschin, a montat singur o schelă pentru ași face unele reparații în regie proprie la o țeavă de scurge a apei pluviale. Astfel în timp ce se afla pe schelă singur, la o distanță de aproximativ 2,5 m față de sol, din neatenție, s-a dezechilibrat și a căzut în gol la pământ, fără însă a suferi leziuni fizice.

S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”.   

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles