La 21.11.2020, în jurul orei 11.00, un bărbat, de 39 ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea autoturismul Skoda pe strada Petru Rareș, din localitatea de domiciliu, a pierdut controlul asupra direcției de mers şi a intrat în coliziune cu alte trei autoturisme parcate în parcarea special amenajată din zona respectivă, autoaccidentându-se ușor.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior i s-au recoltat mostre biologice de sânge necesare pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, la Secția UPU a Spitalului Judeţean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
Acesta a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Judeţean ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava – Secţia Unitatea de primiri Urgenţe, unde în urma investigaţiilor medicale i s-a stabilit diagnosticul „traumatism cranio – cerebral cu pierderea cunoștinței, episod postepileptic”.
