La data de 6 septembrie 2022, în jurul orei 06.20, Cătălin Marian, de 53 de ani, din comuna Dolhești, în timp ce conducea autoturismul Peugeot pe DJ 208 pe raza localității de domiciliu, a pierdut controlul asupra volanului și s-a izbit într-un stâlp de electricitate.
La fața locului s-a prezentat un echipaj SMURD, însă șoferul a refuzat să fie transportat la Spitalul Municipal Fălticeni pentru a i se acorda îngrijiri medicale.
Traficul rutier a fost oprit pe un sens de mers până la sosirea la fața locului a unei echipe de intervenție din cadrul societății de electricitate care a îndepărtat de pe carosabil cablurile de curent electric, după care traficul s-a reluat.
Cătălin Marian a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
