Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un șofer beat s-a luat la întrecere cu polițiștii prin Vama

Un bărbat din comuna Vama este cercetat penal după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului și nu a oprit la semnalele polițiștilor.

Incidentul a avut loc marți, 20 ianuarie 2026, la ora 01.15, când polițiștii din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama efectuau activități de control al traficului rutier în intersecția dintre DN 17 și DJ 176, pe raza comunei Vama.

La un moment dat, oamenii legii au observat un autoturism Volkswagen Bora care se deplasa pe strada Victoriei, sat Vama, către intersecția cu DN 17. După ce șoferul a pătruns pe drumul național și a efectuat un viraj la dreapta, pe direcția Câmpulung Moldovenesc – Frasin, polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire.

Șoferul nu s-a conformat, mărind viteza de deplasare pe DN 17, apoi a virat imediat la dreapta pe strada Băii, unde a fost urmărit pe o distanță de aproximativ 800 de metri pe un drum pietruit, fiind ulterior blocat.

Bărbatul a fost identificat ca fiind Paul B., domiciliat în comuna Vama. În urma verificărilor, s-a constatat că documentele personale și cele ale autoturismului erau valabile.

Întrebat de ce nu a oprit la semnalele polițiștilor, bărbatul a declarat că s-a speriat deoarece consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Acesta emana halenă alcoolică și a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Ulterior, Paul B. a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles