Un accident rutier provocat de un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice a avut loc în seara zilei de 20 iulie 2025, în satul Antoceni, comuna Forăști. Evenimentul s-a soldat cu avarierea a două autoturisme, fără victime, dar cu urmări penale pentru șoferul vinovat.
Incidentul a fost sesizat printr-un apel la 112 înregistrat la ora 23.01, de către un localnic care a reclamat faptul că autoturismul său, parcat regulamentar în apropierea locuinței, a fost avariat în urma unui impact cu un alt vehicul. La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei, care a constatat veridicitatea celor semnalate.
Conform verificărilor preliminare, accidentul a fost provocat de Doru B., în vârstă de 29 de ani, domiciliat în aceeași comună. Acesta conducea un autoturism marca BMW X6 pe drumul comunal din Antoceni, deplasându-se dinspre Oniceni către centrul satului. Într-un moment de neatenție, dublat de viteză și de consumul de alcool, șoferul a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un autoturism Volkswagen Tiguan, aflat staționat pe marginea drumului, în fața unei gospodării.
Din impact au rezultat pagube materiale semnificative la ambele vehicule. Nicio persoană nu a fost rănită, iar cei doi proprietari ai autoturismelor s-au prezentat ulterior la sediul Postului de Poliție Vadu Moldovei pentru întocmirea documentației legale.
Testarea cu aparatul etilotest a relevat faptul că Doru B. avea o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a declarat că a consumat băuturi alcoolice în cursul zilei, iar seara s-a urcat la volan cu intenția de a merge până la magazinul din sat.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii accidentului.
