La data de 28 ianuarie 2026, în jurul orei 00.20, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată despre faptul că un autoturism a intrat în coliziune cu clădirea unei stații peco, rezultând doar pagube materiale, iar conducătorul auto se afla sub influența băuturilor alcoolice.
La fața locului, în stația Peco Socar de pe strada Roșu, a fost identificat autoturismul marca Audi, condus de Tiberiu C., din municipiul Vatra Dornei. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe de către lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.
