Tipografie Suceava Facos Suceava
Ritmic Suceava

Un șofer beat din Putna a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști după ce a refuzat atât etilotestul, cât și probele biologice la spital

Un bărbat din comuna Putna a fost reținut de polițiștii suceveni pentru 24 de ore, după ce s-a ales cu dosar penal pentru refuzul de a-i fi prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Incidentul a avut loc în noaptea de 1 octombrie 2026, în jurul orei 01.40, în cadrul unei acțiuni comune desfășurate pe raza de competență a Poliției Municipiului Rădăuți, la care au participat echipaje de la Secțiile de Poliție Rurală Marginea și Gălănești, alături de polițiști rutieri și de ordine publică. Oamenii legii au efectuat semnale regulamentare de oprire pentru un autoturism Mercedes-Benz care se deplasa dinspre un drum comunal din Putna către drumul național DN 2H.

La volanul mașinii s-a aflat Ciprian Caba, din comuna Putna. În momentul legitimării, polițiștii au constatat că acesta emana un puternic miros de alcool, era incoerent în vorbire și abia își menținea echilibrul. Întrucât a refuzat categoric testarea cu aparatul etilometru, conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți.

Odată ajuns la unitatea medicală, bărbatul a refuzat din nou prelevarea de probe biologice de sânge, în ciuda faptului că i s-a adus la cunoștință că fapta constituie infracțiune. Aflat într-o stare avansată de agitație psiho-motorie pe fondul consumului de alcool, acesta a refuzat inclusiv amprentarea.

În urma investigațiilor derulate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, bărbatul a fost audiat în calitate de suspect în prezența avocatului ales pe data de 2 octombrie 2026. Pe numele său a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, o escortă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești conducându-l la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Suceava. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles