Un sucevean s-a ales cu dosar penal și a rămas fără dreptul de a mai conduce pe drumurile publice după ce a fost prins la volanul unui autoturism într-o stare avansată de ebrietate.
Incidentul a avut loc marți, 25 august 2026, în jurul orei 08.00. O patrulă de siguranță publică din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Marginea, a observat în trafic un autoturism Ford care se deplasa haotic.
Polițiștii au intervenit prompt și au efectuat semnalul regulamentar de oprire pe strada Rotărenilor, folosind semnalele luminoase și sonore ale autospecialei. Conducătorul auto s-a conformat indicațiilor oamenilor legii.
La verificarea actelor, polițiștii au stabilit identitatea șoferului în persoana lui Ioan L., un bărbat domiciliat în comuna Marginea. Întrucât acesta emana o puternică halenă alcoolică, s-a procedat la testarea sa cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare uriașă de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În consecință, bărbatul a fost escortat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i-au fost prelevate două probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii i-au adus la cunoștință conducătorului auto că nu mai are dreptul de a sofa pe drumurile publice și s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Dosarul penal urmează să fie soluționat de lucrătorii Postului de Poliție Marginea.
