La 04.07.2021, ola ra 06.10, patrula din cadrul SPR 7 Mălini a fost sesizată prin 112 de către Petru M., din comuna Mălini, cu privire la faptul că o mașină a intrat livada acestuia și doi tineri sunt in stare de ebrietate.
La fața locului a fost identificat autoturismul marca KIA conducătorul fiind Octavian G., iar cu ocazia testării cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Susnumitul a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.
