La 20.02.2021,laora 20.04, Poliția Municipiului Rădăuți a fost sesizată prin 112 de către Valentin B., de 57 ani, din municipiul Rădăuți, despre faptul că a fost victima unei agresiuni.
Valentin B. este căsătorit cu Ortezia B., în vârstă de 53 ani, fiind venit în țară de aproximativ 2 săptămâni.
La 20.02.2021, în jurul orei 20.00, în timp ce se afla pe o alee din spatele blocului în care locuiește, a fost lovit de către soția sa. Acesta a menționat faptul că, în cursul zilei de 19.02.2021, a avut discuții contradictorii cu soția sa, motivul fiind consumul de băuturi alcoolice de către acesta, discuții care au fost reluate și în cursul zilei de 20.02.2021. Totodată, acesta a declarat verbal faptul că soția lui îl bănuiește de infidelitate și îi cere mereu socoteala banilor, fapt ce duce la crearea de tensiuni între cei doi.
Acesta a depus plângere scrisă împotriva Orteziei B..
Valentin B. prezenta urme vizibile de violență la nivelul arcadei drepte, declarând verbal că se va deplasa la Spitalul Municipal Rădăuți pentru a fi consultat medical și ulterior va solicita eliberarea un certificat medico-legal pe care îl va anexa la plângerea întocmită.
A fost întocmit formularul de evaluare a riscului, constatându-se că nu există risc iminent asupra vieții și integrității victimei, motiv pentru care nu a fost necesar emiterea unui ordin de protecție provizoriu și totodată victima nu a cerut emiterea acestuia.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”.
