Sediul DIICOT Suceava a fost scena unor audieri maraton care s-au întins pe parcursul întregii nopți. În urma amplei acțiuni ce a cuprins 137 de percheziții în cursul zilei de vineri, procurorii au dispus reținerea a șapte persoane, în timp ce alte cinci au fost plasate sub control judiciar.
Printre cei trimiși în arest pentru 24 de ore se numără un polițist de frontieră, trei vameși și trei persoane fizice suspectate de implicare în rețelele de contrabandă. De asemenea, măsura controlului judiciar a fost aplicată exclusiv unor funcționari publici, respectiv polițiști de frontieră și lucrători vamali. Ancheta vizează două grupări infracționale care, începând cu iunie 2024, au organizat un sistem complex de introducere ilegală în țară a țigărilor și a altor mărfuri din Ucraina.
Conform comunicatului oficial al anchetatorilor, membrii acestor grupări ar fi introdus fraudulos și ar fi comercializat pe teritoriul României atât țigarete de proveniență extracomunitară, cât și mărfuri sustrase de la controlul vamal prin punctele de trecere de la Siret, Vicovu de Sus și Racovăț.
„Probatoriul administrat a reliefat că cele două grupuri infracționale ar fi fost organizate pe două paliere, respectiv cel ucrainean, care ar fi avut rolul de a introduce mărfurile în România, inclusiv cu sprijinul unor funcționari publici, și segmentul românesc responsabil cu depozitarea și comercializarea acestora”, au precizat procurorii DIICOT.
Pe lângă contrabanda cu tutun, dosarul vizează și fapte de contrabandă calificată cu pesticide toxice interzise în Uniunea Europeană, care ar fi tranzitat frecvent Vama Siret pentru a fi vândute agricultorilor români. Acuzațiile aduse în cauză sunt extrem de grave și includ constituirea unui grup infracțional organizat, luare și dare de mită, divulgarea de date nedestinate publicității, trafic de substanțe toxice și abuz în serviciu. Urmează ca procurorii să decidă care dintre cele șapte persoane reținute vor fi prezentate în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.








