Luni, 15 decembrie 2025, în jurul orei 17.30, un accident rutier s-a produs pe DJ208A, în localitatea Ipotești, soldat cu rănirea unui pieton. Poliția Municipiului Suceava a intervenit imediat la fața locului.
Din primele verificări, s-a stabilit că Laura T., în vârstă de 28 de ani, conducea un autoturism marca Skoda din direcția Ipotești spre Bosanci. În proximitatea Primăriei Ipotești, aceasta a surprins și a acroșat pe Tiberiu S., care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis, deși în zonă există o trecere pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător.
În urma impactului, pietonul a suferit leziuni ușoare și a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde i s-a stabilit diagnosticul de „traumatism genunchi stâng”.
Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pietonul, însă, a avut o alcoolemie de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.
