Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un pescar a murit după ce a intrat în lacul Roșia Mică pentru a-și recupera undița

Un incident grav petrecut la începutul lunii iulie la lacul de acumulare Roșia Mică, din localitatea Moara Carp, comuna Moara, s-a soldat cu decesul unui bărbat de 70 de ani. Tragedia s-a produs în dimineața zilei de miercuri, 2 iulie 2025, și a fost semnalată printr-un apel la 112, efectuat de administratorul lacului, care a anunțat că a scos din apă o persoană inconștientă.

La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Șcheia, care au demarat imediat cercetările. Din primele verificări a reieșit că bărbatul, identificat ca fiind Mihai N., în vârstă de 70 de ani, s-a deplasat singur cu un autoturism marca Citroen la pescuit pe lacul Roșia Mică. În timpul activității, acesta ar fi intrat în apă pentru a recupera o undiță, dar nu a mai reușit să se întoarcă la mal.

Administratorul lacului a observat momentul critic și a intervenit cu o barcă, reușind să-l scoată pe bărbat din apă. Ulterior, alte două persoane prezente în zonă au aplicat manevre de resuscitare până la sosirea echipajului medical. O ambulanță din cadrul Spitalului Clinic Județean Suceava a preluat victima, iar cadrele medicale au continuat intervenția de urgență. Bărbatul a fost stabilizat și transportat la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

Cu toate eforturile depuse, Mihai N. a decedat în cursul serii aceleiași zile, pe 2 iulie, la ora 20.00. Decesul a fost anunțat ulterior, pe 3 iulie 2025, de către personalul medical al Spitalului Județean Suceava.

În urma decesului, anchetatorii au dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, din „vătămare corporală din culpă” în „ucidere din culpă”. Totodată, s-a decis efectuarea unei necropsii pentru stabilirea cauzei exacte a morții. Dosarul penal a fost preluat de polițiștii Secției de Poliție Rurală Șcheia, care continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările producerii incidentului.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles