Festival Ciprian Porumbescu Suceava Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un muncitor de la o firmă de termopane a ajuns la spital după ce a călcat pe un capac de canal, la Ipotești

La 30.08.2021, la ora 17.30, lucrătorii S.P.R. 2 Ipotești au fost sesizați telefonic cu privire la faptul că la secția UPU a Spitalului Județean Suceava s-a prezentat Alin T., de 38 ani, care a fost victima unui accident de muncă sens în care s-a lovit la un picior.

Alin T. este angajat al SC Zimmermann SRL. În data de 26.08.2021, în jurul orei 14.00, în timp ce se afla la serviciu pe un șantier de pe raza comunei Ipotești și transporta niște geamuri termopan la o proprietate privată pentru a fi montate, a calcat pe un capac de calanizare ce nu era montat corespunzător, lovindu-se la piciorul drept.

Cel în cauză a acuzat dureri însă a plecat acasă, iar în data de 30.08.2021, întrucât durerea persista, cel în cauză a fost transportat la sectia UPU a Spitalului Județean Suceava fiind diagnosticat cu „traumatism gambă dreaptă”, fără a rămâne intrenat.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, privind săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „nerespectarea  măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles