Tipografie Suceava Facos Suceava
Ritmic Suceava

Deputatul Mirela Adomnicăi: „Pacea, pe care atâția ani am considerat-o firească, este astăzi mai prețioasă ca oricând”

Deputata PSD de Suceava, Mirela Adomnicăi, a participat duminică, 25 octombrie 2026, la ceremonialul dedicat Zilei Armatei Române, organizat la Suceava. Parlamentara a transmis un mesaj de respect pentru militarii în activitate, veterani și rezerviști și de recunoștință față de eroii care s-au sacrificat pentru libertatea țării.

În mesajul său, Mirela Adomnicăi a vorbit despre războiul de la granițele României, despre valoarea păcii și despre importanța unei armate pregătite să răspundă provocărilor.

„O zi frumoasă de toamnă și momente de recunoștință pentru toți cei care au îmbrăcat sau îmbracă haina militară a Armatei României.

Am participat astăzi, la Suceava, la ceremonialul dedicat Zilei Armatei Române, alături de oficialități județene și locale, colegi din PSD Suceava și din alte formațiuni politice, militari, veterani de război, rezerviști și reprezentanți ai societății civile.

Războiul nu mai este ceva despre care citim doar în cărțile de istorie. Este acum la granițele noastre, în breaking-news-uri la televizor și, mai nou, în mesajele Ro-Alert din telefoanele noastre.

Poate tocmai de aceea ar trebui să înțelegem, mai bine decât oricând, cât de prețioasă este pacea și cât de important este să avem o armată pregătită să facă față oricăror provocări.

De Ziua Armatei Române, gândul meu se îndreaptă către cei care ne apără astăzi, dar și către generațiile care au luptat și s-au sacrificat pentru ca noi să putem trăi într-o țară liberă.

Pacea, pe care atâția ani am considerat-o firească, este astăzi mai prețioasă ca oricând.

La mulți ani Armatei Române!
Respect și recunoștință tuturor militarilor români!
Glorie eternă eroilor noștri!”, a transmis deputata Mirela Adomnicăi.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles