La data de 16 septembrie 2023, la ora 16.00, un echipaj de poliție a făcut semn de oprire unui motociclist care se deplasa pe DN 17, pe raza comunei Păltinoasa. Individul nu a oprit la semnalele polițiștilor, astfel că agenții au pornit pe urmele lui, reușind să-l oprească în dreptul benzinăriei Petrom de la intrarea în orașul Gura Humorului.
Fugarul a fost imobilizat și încătușat, stabilindu-se că se numește Constantin O., de 28 de ani, din comuna Pârteștii de Jos. Asupra acestuia a fost găsit un permis de conducere fals ce părea a fi emis de autoritățile din Ucraina.
Din verificările polițiștilor a reieșit că tânărul are permisul de conducere suspendat pentru alte infracțiuni comise la regimul rutier. În plus, s-a stabilit că motocicleta acestuia nu era înmatriculată și avea un număr de înmatriculare fals.
Pe numele lui Constantin O. a fost întocmit un dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, complicitate la falsul material în înscrisuri oficiale, falsul material în înscrisuri oficiale şi uzul de fals.