Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un moșneag din Dărmănești, rupt de beat, a ajuns la spital după ce a dat capul într-un autobuz TPL

La 19.02.2021, la ora 16.57, Poliţiei municipiului Suceava a fost sesizat prin 112 despre faptul că în stația de autobuz din Centru o persoană a căzut cu capul de autobuz.

Având în vedere cele sesizate la fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Biroului Rutier care a constatat că în stația de autobuz din zona centrală a municipiului Suceava, situată pe strada Ana Ipătescu pe sensul de mers către cartierul Burdujeni, pe o bancă de așteptare se afla Virgil S., de 74 ani, din comuna Dărmănești, care fiind în stare avansată de ebrietate a ațipit.

La un moment dat acesta s-a ridicat, a făcut câțiva pași și având în vedere starea avansată de ebrietate în care se afla, s-a dezechilibrat, și a căzut între bordura trotuarului și autobuzul de transport călători care se afla în staționare. Incidentul a panicat atât martorii aflați la fața locului, cât și conducătorul auto care a solicitat ajutor prin 112.

Totodată, echipajul de poliție rutieră a identificat martorii care au asistat la întregul incident confirmând cele de mai sus procedând totodată la testarea lui Virgil S. cu aparatul etilotest, acesta indicând o alcoolemie de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, acesta a fost transportat la Spitalul Județean Suceava în vederea efectuării investigațiilor medicale de specialitate și acordării de îngrijiri medicale.

S-a întocmit un dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles