Fălticeniul a fost, duminică după-amiază, martorul unui accident rutier în care a fost implicat un copil de 13 ani. Incidentul s-a petrecut pe 10 august 2025, în jurul orei 17.20, pe strada Pleșești Gane, în zona intersecției cu strada Magazia Gării.
Potrivit primelor cercetări, minorul Fabian R., din municipiul Fălticeni, se deplasa pe bicicletă din direcția strada Botoșanilor – Petia. În momentul în care a ajuns în apropierea intersecției, acesta a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism marca Audi A4, înmatriculat în Belgia. Mașina era condusă de Ionuț I., un tânăr de 26 de ani din comuna Hârtop, care circula regulamentar din sens opus.
Impactul a provocat rănirea ușoară a minorului, care a fost preluat de un echipaj de ambulanță și transportat la Spitalul Municipal Fălticeni. Acolo, medicul de gardă i-a acordat îngrijiri medicale și a stabilit că leziunile nu îi pun viața în pericol.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ – 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor, polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
