La 06.07.2021, la ora 07.50, lucrătorii Poliției orașului Frasin au fost prin 112 despre faptul că pe strada Bisericii, din orașul Frasin, s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, respectiv cu distrugerea unei conducte de gaz, în care a fost implicat un autovehicul.
S-a solicitat intervenția la fața locului a unui echipaj specializat al furnizorului de gaz zonal, ocazie cu care s-a intervenit de către reprezentanții Delgaz Grid SA care au întrerupt furnizarea de gaz și intervin pentru remedierea avariei/distrugerilor.
A fost identificat Cristian Drula care a declarat verbal că el a condus autoturismul marca Ford pe strada Bisericii și pe fondul conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice şi a lipsei de experienţă în conducere (nu posedă permis de conducere pentru nici un fel de categorie de vehicule), a acroșat lira de gaz din dreptul, avariind-o.
S-a procedat la verificarea în baza de date a deţinătorilor de permise de conducere din România, ocazie cu care s-a stabilit faptul că Cristian Drula nu posedă permis de conducere pentru nici un fel de categorie de vehicule.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul orăşenesc Gura Humorului pentru a i se recolta mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de a Cristian Drula sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
