La data de 12 februarie 2023, la ora 05.39, Ariana P., din municipiul Rădăuți, a anunțat prin 112 faptul că o dubă a intrat în gardul locuinței sale.
Polițiștii deplasați la fața locului au găsit o autoutilitară intrat în gardul apelantei. La scurt timp, în zonă și-a făcut apariția Iulian M., din comuna Bălcăuți, care a precizat că el a condus vehiculul și că a plecat de la fața locului pentru că s-a speriat.
În urma verificărilor făcute în bazele de date, agenții au descoperit că bărbatul nu are permis de conducere.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Iulian M. a fost reținut pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice. El a fost introdus în Arestul IPJ Suceava.
