More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Un humorean s-a rătăcit în timp ce aducea vaca de la păscut

    La 13.10.2021, la ora 22.42, Poliţia Oraşului Gura Humorului a fost sesizată prin 112 de către Valentin B. despre faptul că fratele său a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors.

    Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că, la data 13.10.2021, în jurul orei 18.00, în timp ce se afla la domiciliu, Sava B., de 68 ani, i-a spus soției sale, Ileana B., că se duce după vacă, aceasta fiind la păscut în apropierea locuinței.

    În jurul orei 18.30, vaca s-a întors singură la domiciliu, iar Ileana B. a plecat după soț, întrucât a văzut că nu se întoarce.

    Până în jurul orei 22.30, Ileana B. împreună cu fratele persoanei dispărute, Valentin B. l-au căutat în zonă, însă fără succes.

    Ileana B. arată că soțul său suferă de afecțiuni medicale cardiace.

    În urma activităților de căutare desfășurate, Sava B. a fost identificat de către ujn echipaj de poliție, în apropierea unui drum public, fiind confuz.

    Întrucât sus-numitul nu a putut coopera cu organele de poliție, fiind confuz, a fost solicitată la fața locului intervenția unei ambulanțe, care l-a transportat pe Sava  B. la Spitalul Gura Humorului, secția UPU.

    Acolo a fost diagnosticat cu „sindrom confuzional recent instalat”, și în continuare a fost transportat la Spitalul de Urgență Suceava pentru investigații amănunțite.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles