La data de 12.11.2021, la ora 14.02, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată telefonic prin 112 de către Elena B. despre faptul că „a fost sunată de o vecină că îi arde garajul”
Cu ocazia deplasării la fața locului a lucrătorilor de poliție din cadrul Secției 15 Poliție Rurală Vatra Dornei s-a constatat că familia Nicolae B. deține o gospodărie în comuna Șaru Dornei, formată din două case de locuit și mai multe anexe printre care a avut o magazie de materiale transformată dintr-un garaj. În această magazie pe lângă alte obiecte, avea un compresor care era alimentat cu energie electrică printr-un cablu de la o priză din casa de locuit.
În dimineața zilei de 12.11.2021, Nicolae B. a folosit compresorul și l-a lăsat în continuare alimentat la energia electrică.
În jurul orei 13.50, a văzut că a izbucnit un incendiu în magazia mai sus menționată în locul unde ținea compresorul.
La fața locului au intervenit două autospeciale a pompierilor militari Vatra Dornei, care au localizat și stins incendiul. Aceștia au stabilit ca și cauză probabilă a incendiului „efectul termic al curentului electric”.
Valoarea prejudiciului a fost estimată la 6.000 de lei.
Nu au rezultat victime omenești în urma producerii incendiului şi nu a existat pericol public.
