Şapte personalităţi vor primi din partea Primăriei Capitalei titlul de cetăţean de onoare al Bucureştiului. Printre ele se numără şi două extrem de controversate, respectiv Constantin Bălăceanu Stolnici, colaborator al fostei Securităţi ceauşiste, şi scriitorul Dumitru Radu Popescu, membru al Comitetului Central al PCR, relatează Newsweek.
Constantin Bălăceanu Stolnici a colaborat cu Securitatea lui Ceauşescu mai mulţi ani şi a turnat pe oricine s-a aflat în preajma sa, printre care Regele Mihai sau Ion Raţiu, susţine sursa citată.
A fost avansat şi trimis peste hotare cu misiuni care transgresau simpla culegere de informaţii, după cum reiese din documentele CNSAS şi după cum l-a caracterizat şi jurnalistul Europa Liberă Neculai Constantin Munteanu, în „Top 5 cei mai scârboşi informatori”. Sub mai multe nume de cod, printre care de „Ionescu Paul“ şi „Laurenţiu“, a turnat liberali, ţărănişti, monarhişti, diplomaţi, colegi, medici, pacienţi, rude.
Securitatea a fost impresionată de mulţimea şi de exactitatea informaţiilor, de spiritul lui „de sinteză şi analiză“. A fost recompensat cu dreptul de a călători peste hotare şi cu bani, în lei şi valută.
„Oricât i se dădea, mult, puţin, omul lua. De la bacşişul mizer de 125 de lei, la 4.000 de lei, jumătate din costul unui voiaj în Vest. I-au fost decontate chiar şi fleacurile artizanale dăruite celor vizitaţi şi turnaţi. A fost primit, la cererea lui, de Vlad Georgescu, directorul secţiei româneşti de la Europa Liberă.
Vizita s-a soldat cu o schiţă detaliată a apartamentului gazdei, îndosariată în arhivele Securităţii. În schimbul serviciilor făcute Securităţii, a cerut avansare profesională şi ştiinţifică. Nu din arivism, ci pentru a-şi spori credibilitatea în străinătate. Cot la cot cu Securitatea, a combinat datoria patriotică cu plăcerea turnătoriei”, a scris Neculai Constantin Munteanu, una dintre vocile emblematice ale postului Europa Liberă, înainte de 1989.
A doua personalitate controversată recompensată de Gabriela Firea cu titlul de cetăţean de onoare al Bucureştiului este Dumitru Radu Popescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, în perioada 1981-1989, una dintre cele mai crunte din punct de vedere al cultului personalităţii lui Ceauşescu. Dumitru Radu Popescu a fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român pe aproape toată perioada dictaturii lui Nicolae Ceauşescu. A intrat în elita conducerii comuniste în 1969 şi a ieşit doar pentru că regimul a căzut în 1989.
Articolul integral poate fi citit aici.
Sursa: Epoch Times România
