La 24.01.2021, la ora 02.35, Poliția Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin 112 de către Maria I., din municipiul Vatra Dornei, despre faptul că tatăl său, Remus I., de 40 ani, a fost lovit şi este plin de sânge.
În seara de 24.01.2021, în jurul orei 02.35, Remus I. împreună cu soţia, fiica şi cumnata sa, Daniela T., au consumat băuturi alcoolice la locuinţa acesteia din urmă. Din cauza stării de ebrietate în care se aflau şi în urma unor discuții contradictorii, Daniela T., de 33 ani, l-a lovit pe Remus I..
Remus I. nu a dorit intervenţia unui echipaj medical şi a declarat faptul că se va prezenta personal la Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Vatra Dornei.
S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”.