Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un dealer de droguri a fost arestat preventiv după ce a încercat să violeze o femeie pe o stradă din Fălticeni

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au formulat o propunere de arestare preventivă față de Florin Mihai Loghin, de 28 de ani, din comuna Rădășeni, care a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de viol.

Anchetatorii au stabilit că, la data de 25 mai 2023, în jurul orei 17.00, în timp ce se afla pe o stradă din zona centrală a municipiului Fălticeni, fiind în stare avansată de ebrietate, Loghin ar fi încercat să întrețină relații sexuale cu o femeie de 45 de ani, care a reușit să scape.

Magistrații de la Judecătoria Fălticeni au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului Florin Mihai Loghin.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive  reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Luna mai nu este una cu noroc pentru Florin Mihai Loghin. Anul trecut, tot cam în aceeași perioadă, individul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile la solicitarea procurorilor DIICOT fiind acuzat că făcea parte dintr-o grupare care vinde droguri pe raza municipiului Fălticeni.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles