Un incident de amploare a avut loc ieri pe DN2, în afara municipiului Suceava, după ce polițiștii de la Biroul Rutier au încercat să oprească un autoturism Audi A6, care se deplasa dinspre Șcheia către Fălticeni. Șoferul nu a oprit la semnalul regulamentar, continuându-și deplasarea pe DN2, ceea ce a declanșat o urmărire cu autospeciala poliției.
Autoturismul urmărit a ieșit în afara părții carosabile, iar șoferul a părăsit mașina și a fugit pe un teren agricol. Polițiștii au încercat imobilizarea acestuia, folosind somații și focuri de avertisment în plan vertical, însă suspectul nu s-a oprit, continuând să fugă printr-un lan de porumb și vegetație uscată. Urmărirea pe jos nu a dus la prinderea bărbatului, iar după pierderea urma acestuia s-au demarat activități de căutare în terenul agricol și în zonele adiacente, fără rezultat.
Din primele verificări a rezultat suspiciunea că în autoturism se află colete cu țigarete de contrabandă, iar la fața locului a fost solicitat sprijin de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și de la Serviciul Criminalistic al IPJ Suceava. În interiorul Audi-ului au fost descoperite 117.960 de țigarete, de proveniență Duty-Free, de diferite mărci, ambalate în 12 colete, evaluate la aproximativ 112.062 de lei.
Autoturismul și întreaga cantitate de țigarete au fost ridicate și indisponibilizate de polițiști. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru contrabandă, cercetările fiind coordonate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, pentru identificarea autorului și documentarea întregii activități infracționale.
