La data de 15 martie 2023, la ora 15.10, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost anunțată des către reprezentații Spitalului Municipal Vatra Dornei despre faptul că un pacient, în vârstă de 28 de ani, a decedat în timpul actului medical.
Din verificările polițiștilor a reieșit că, la data de 8 martie a.c., Valeriu Stoilov, de 28 de ani, din județul Neamț, a mers la secția de Ortopedie a Spitalului Municipal Vatra Dornei deoarece s-a lovit la una din mâini în timpul unui meci de fotbal.
Deoarece s-a stabilit că tânărul are nevoie de o intervenție chirurgicală, astfel că, la data de 15 martie 2023, a fost introdus în blocul operator, însă după administrarea anestezicului, pacientul a intrat în stop cardio – respirator.
În ciuda manevrelor de resuscitare, la ora 10.10 s-a declarat decesul.
S-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Valeriu Stoilov era cercetător la Centrul de Economie Montană „CE-MONT” Vatra Dornei.