Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un căjvănean care și-a făcut un obicei din a conduce fără permis a fost reținut de polițiști

La 11.09.2020, în jurul orei 20.05, polițiștii orașului Cajvana l-au identificat pe Luca Pâţu, de 31 ani, localnic, pe Drumul Comunal 43 în zona numită „Dealul Comăneşti”, în timp ce conducea autoturismul Volkswagen, fără a deţine permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.

S-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Întrucât cel în cauză a mai fost depistat conducând la data de 19.05.2020 un autoturism fără a deţine permis de conducere, faţă de acesta a fost dispusă măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în CRAP al IPJ Suceava.

La 12.09.a.c., sus – numitul va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea luării unei măsuri privative de libertate.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles