La data de 13 iunie 2023, la ora 13.10, Vasile G., de 43 de ani, din municipiul Vatra Dornei, s-a deplasat la spitalul din localitate, precizând că a suferit mai multe leziuni în urma unui accident rutier în care a fost implicat în calitate de biciclist.
Din verificările polițiștilor a reieșit că, la data de 13 iunie a.c., în jurul orei 11.40, Elena A., de 21 de ani, în timp ce conducea autoturismul BMW pe strada Dornelor din municipiul Vatra Dornei, când a ajuns la intersecția cu strada Luceafărului, l-a surprins și acroșat pe Vasile G., care s-a angajat neregulamentar în traversarea străzii pe bicicletă, pe trecerea pentru pietoni.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a biciclistului.
Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Vasile G. a fost și el testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
