La 07.04.2021, la ora 18.55, Secţia 10 Poliţie Rurală Gura Humorului a fost sesizată prin 112 de către Vasile C., de 72 ani, din comuna Bechișești, despre faptul că la locuința sa are loc un scandal și a fost agresat.
În urma cercetărilor a fost identificat apelantul, care se afla împreună cu Bobi P., de 25 ani, din comuna Dornești, ocazie cu care în urma discuțiilor purtate cu aceștia s-a constatat faptul că la data de 07.04.2021, în jurul orei 18.45, în timp ce Bobi P. se afla la locuința lui Vasile C., la un moment dat, între aceștia s-a iscat un conflict spontan, pe fondul unor neînțelegeri, ocazie cu care, persoanele în cauză s-au lovit în mod reciproc fără a-și crea leziuni vizibile.
Fiind întrebați, aceștia au declarat faptul că nu doresc intervenția unui echipaj de ambulanță la fața locului în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „lovirea sau alte violențe”.
