Un bătrân a fost spulberat de un TIR, sub privirile neputincioase ale nepotului său. Şoferul a scăpat mastodontul de sub control şi a lovit trei autoturisme înainte de a-l lovi pe bărbat. Culmea, ambulanţa care trebuia să intervină la cumplitul accident a fost la rândul ei implicată într-un accident.
Accidentul s-a petrecut ieri dimineaţă, în localitatea Conţeşti, din Dâmboviţa. Şoferul unui TIR a pierdut controlul volanului, iar vehiculul a lovit alte trei maşini, după care a ajuns pe marginea şoselei, unde l-a lovit în plin pe un bătrân de 88 de ani.
Bărbatul tocmai îl primise în vizită pe unul dintre nepoţii săi, care îi adusese de mâncare.
„Am oprit de i-am dat alimentele şi de la fundul maşinii s-a dat să ia sticla cu lapte şi l-a lovit în plin ăsta cu maşina”.
Șoferul TIR-ului a avut și el nevoie de îngrijiri medicale, după ce a distrus un gard și un stâlp de electricitate.
O ambulanţă solicitată să intervină la accidentul de pe Drumul Naţional 71, a fost la rândul ei implicata într-un accident. Un şofer grăbit nu s-ar fi asigurat atunci când a vrut să intre pe o stradă secundară şi a intrat în plin în autospeciala de salvare.
Personalul de pe ambulanţă a scăpat nevătămat, însa cele două persoane aflate în cealaltă maşină au fost de grav rănite şi au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte.
Sursa: Observator News
