More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Un bărbat din Țibeni a ajuns la Psihiatrie după ce și-a amenințat mama cu moartea pentru că nu voia să-i dea bani de băuturi alcoolice

    La 25.03.2021, la ora 17.57, Poliția Municipiului Rădăuți a fost sesizată de către Maria A., de 66 ani, din comuna Satu mare, sat Țibeni, cu privire la faptul că fiul său, Cristian C., de 39 ani, face scandal la domiciliu.

    La fața locului a fost identificată apelanta care a declarat verbal faptul că fiul său, Cristian C., aflat în stare avansată de ebrietate, a provocat scandal la domiciliul, apoi, când a auzit că mama sa a solicitat intervenția poliției la fața locului, acesta a fugit în lunca satului Țibeni, din comuna Satu Mare.

    În urma audierii apelantei a rezultat faptul că, la data de 25.03.2021, în jurul orei 16.00, în timp ce se afla la domiciliul său a fost amenințată cu acte de violență și cu moartea de către fiul său, care se afla în stare avansată de ebrietate, astfel fiindu-i creată o stare de temere. Ulterior, după ce a observat faptul că mama sa refuză să-i ofere bani pentru a-și achiziționa băuturi alcoolice, Cristian C. a distrus mai multe bunuri din imobilul.

    În urma completării formularului de risc privind violența în familie a rezultat faptul că există risc iminent, astfel a fost eliberat de către polițiști un ordin de protecție provizoriu.

    Întrucât, aflat în stare avansată de ebrietate avea un comportament deviant și nu a cooperat cu lucrătorii de poliție, Cristian C. a fost condus la Secția de Psihiatrie din cadrul Spitalului Municipal Rădăuți, unde a rămas sub supraveghere medicală.

    În cauză a fost întocmit dosar penal aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,amenințare” și „distrugere”.

    Articole recente

    Adapost Caini Suceava Admitere USV SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles