La data de 6 august 2022, la ora 16.29, Floarea O. a anunțat prin 112 faptul că soțul ei, Traian O., de 57 de ani, s-a răsturnat cu un tractor în pădure.
Cei doi locuiesc în satul Gemenea, comuna Stulpicani, și au o stână în zona „Diacu”. În cursul zilei de 6 august a.c., pe la ora 15.00, Traian O. împreună cu Vlăduț C., de 14 ani, au mers cu un tractor în pădure pentru a aduce apă la animale.
În timp ce minorul încărca bidoanele cu apă, Traian O. a încercat să întoarcă tractorul, însă într-o pantă a pierdut controlul asupra vehiculului, răsturnându-se și lovind doi arbori.
Văzând cele întâmplate, Vlăduț C. a mers la stână de unde a sunat-o pe soția bărbatului. Aceasta a mers la fața locului cu un autoturism de teren, l-a luat pe soțul ei și a mers până la un drum comunal de unde Traian O. a fost preluat de o ambulanță.
El a fost transportat la Spitalul orășenesc Gura Humorului, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral și traumatism toracic, ulterior fiind transferat la Spitalul Județean de urgență Suceava.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
