Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un bărbat din Slatina a ajuns la spital cu mai multe bucăți din pânza metalică a unui abric înfipte în cap

Un bărbat din comuna Slatina a necesitat îngrijiri medicale de urgență în cursul zilei de marți, 3 martie 2026, după ce a fost victima unui accident nefericit în propria gospodărie. Incidentul a fost raportat autorităților de către personalul spitalului din Fălticeni, unde victima a ajuns cu o ambulanță în jurul orei 11.15.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Mălini s-au deplasat la fața locului pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs rănirea. Din declarațiile soției acestuia, Florica G., a reieșit că soțul său, Romică G., se afla în curtea locuinței și încerca să polizeze mai multe cuțite folosind un abric. La un moment dat, din cauza uzurii avansate, pânza metalică a utilajului a cedat și s-a crăpat, iar o bucată din aceasta a fost proiectată direct în fața bărbatului, provocându-i o plagă tăiată în zona frunții și a orbitei stângi.

Speriată, femeia a sunat imediat la numărul de urgență 112, solicitând sprijin medical. Pacientul a fost preluat de un echipaj de ambulanță și transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe Fălticeni, unde medicii au decis să îl păstreze internat pentru tratament de specialitate.

În cadrul verificărilor, polițiștii au luat legătura telefonic cu bărbatul rănit, care a confirmat varianta accidentului casnic. Acesta a declarat verbal că nu a fost victima niciunei agresiuni sau infracțiuni, ci este vorba despre o autoaccidentare cauzată de defecțiunea tehnică a uneltei pe care o folosea.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles