La 19.04.2021, în jurul orei 16.45, Emilian C., din comuna Ipotești, a plecat de la domiciliu cu atelajul hipo pe care îl deține. La aproximativ 100 de metri de locuință, pe strada M. Kogălniceanu nu a mai putut controla calul, care a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanț, iar atelajul s-a răsturnat peste căruțaș. Până la sosirea organelor de poliție, niște localnici care se aflau în apropiere l-au scos pe Emilian C. de sub atelaj.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță, care l-a transportat pe Emilian C. la Spitalul Judeţean Suceava pentru efectuarea de investigaţii medicale de specialitate, stabilindu-i-se ca diagnostic preliminar: ,,contuzie mână dreaptă și TCF” .
Conducătorul atelajului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.